MENIU

O femeie însărcinată a fost implicată într-un grav accident, în Arad

O femeie însărcinată a fost implicată într-un accident rutier, miercuri după-amiază, pe Calea Aurel Vlaicu, în Arad. Maşina acesteia a intrat în coliziune cu un tramvai.

În accident au fost implicate un tramvai și un autoturism la al cărui volan se afla femeia însărcinată. Polițiștii rutieri urmează să stabilească, în urma cercetărilor efectuate, cine se face vinovat de producerea evenimentului.

La fața locului au intervenit două echipaje ale Detașamentului de Pompieri Arad, unul SMURD și unul de descarcerare.

În urma impactului, șoferița nu a putut ieși din autoturism, astfel că a avut nevoie de ajutorul echipajului de descarcerare, care în câteva minute a reușit să o scoată afară și să o predea paramedicilor de la SMURD. 

Potrivit aradon.ro, aceștia au transportat-o la spital pentru investigații medicale amănunțite, femeia lovindu-se în zona capului, în urma impactului.