O femeie din Suedia care și-a transformat fiul într-un copil soldat în războiul din Siria va fi judecată! Ce riscă aceasta
Acuzată că şi-a împins fiul în braţele grupării Stat Islamic pentru a fi transformat într-un copil soldat în Siria, o femeie va fi judecată în Suedia pentru crimă de război cu circumstanţe agravante şi încălcare a dreptului internaţional, a anunţat marţi Parchetul, relatează AFP.
Plecată în Siria în 2013, această femeie de 49 de ani, este acuzată că a permis recrutarea şi apoi folosirea fiului său, pe atunci în vârstă de 12 ani, pe post de copil soldat.
Este prima procedură penală lansată în Suedia pentru o crimă de război legată de utilizarea unui copil soldat, potrivit ministerului public.
Băiatul avea 15 ani si a participat participând direct la ostilităţile derulate de grupuri armate, între care organizaţia teroristă Stat Islamic.
Copilul a murit în 2017 în circumstanţe care nu au fost precizate.
Potrivit elementelor anchetei, în perioada în care trăia împreună cu ea, fiul a fost educat şi antrenat să participe la ostilităţi, a fost echipat cu material militar şi arme şi a fost folosit în luptă şi în scopuri de propagandă şi alte misiuni care făceau parte din efortul de război, a declarat procuroarea Reena Devgun.
Femei inculpată, revenită în Suedia în 2020, neagă acuzaţiile care i se aduc, potrivit presei locale.
La momentul plecării în Siria, acuzata şi-a luat cu ea cei cinci copii, potrivit televiziunii publice SVT, citată de Agerpres.