MENIU

Femeie din Noua Zeelandă, ținută ostatică în casă de un OPOSUM

Oposum cu puii - FOTO:Profimedia images

Un oposum a reușit să o țină ostatică în casă pe o femeie din Zoua Zeelandă. Aceasta a sunat la poliție, iar oamenii legii au fost și ei suprinși de apel, cât și de animal.

Oamenii legii au transmis că au primit un apel de la o femeie care le-a spus că este terorizată și ținută ostatica în casă de un oposum. 

’Când ieșea din casă și încerca să ajungă la mașină, oposumul o ataca, iar ea trebuia să se retragă în locuință’’, a spus sergentul Craig Dinnissen, potrivit The Guardian.  

Când oamenii legii au sosit la locuința femeii și s-au apropiat de ușa din față, un tânăr oposum a ieșit din întuneric și s-a cățărat pe piciorul unui ofițer.

Autoritățile au declarat că animalul ar putea să fie unul de companie sau un tânăr care nu are prea multă experiență, fiind separat recent de mama sa.

După ce au reușit să prindă ”suspectul”, polițiștii l-au transferat într-o rezervație naturală din apropiere, ”pentru a preveni hărțuirea cetățenilor”.

 În timpul operațiuni, nici oposumul, nici ofițerii nu au avut de suferit.

Dr.Rachael Stratton, veterinar și expert în comportamentul animalelor, a explicat că oposumul acționa mai degrabă din frică decât din agresivitate.

În Noua Zeelandă, oposumii au fost aduși din Australia în anul 1837, vrând să se pună bazele unui comerț cu blănuri, care nu s-a mai concretizat.

Animalele s-au înmulțit necontrolat, neavând alți prădători naturali în afara pisicilor și beneficiind de o floră și o faună fără apărare.

În 2009, un studiu realizat de autorițile din Noua Zeelanda estima că numărul lor este de peste 47 de milioane de exemplare. 

Marsupialele au un efect devastator asupra vieții păsărilor, concurând pentru resursele de hrană și habitat și urcându-se în cuiburi pentru a le mânca ouăle și puii.

Mai multe articole despre:
oposum ostatica animal pericol politie