MENIU

O femeie de 85 de ani s-a răzbunat pe rude: a distrus 1 milion euro înainte să moară

Gest bizar

O austriacă de 85 de ani a rupt metodic bancnote în valoare de aproape un milion de euro înainte să moară.

O austriacă de 85 de ani a rupt metodic bancnote în valoare de aproape un milion de euro înainte să moară, intenționând, se pare, să se răzbune pe moștenitori, au anunțat joi autorități judiciare austriece, citate de Agerpres.

Biletele rupte — bancnote de 100 și 500 de euro, în total aproximativ 950.000 de euro — au fost descoperite după moartea femeii, în casa de bătrâni unde fusese adusă cu cinci zile înainte.

Octogenara și-a distrus și carnetele de economii, potrivit informațiilor din cotidianul Kurier, confirmate de Parchetul din Wiener Neustadt. „Nu a fost declanșată nicio anchetă, faptele neconstituind infracțiune penală”, a declarat pentru AFP procurorul Erich Habitzl.

Presupusa răzbunare a femeii pe moștenitorii săi nu va rămâne însă fără urmări: Banca Națională a Austriei a transmis, prin intermediul cotidianului „Kurier”, că este gata să înlocuiască bancnotele scoase din uz, încheie AFP.

Mai multe articole despre:
Austria milion de euro