O femeie de 101 ani, externată după 10 zile de tratament contra COVID-19 - Ce simptome avea la internare
O femeie în vârstă de 101 ani din Pașcani, bolnavă de COVID-19, a fost externată după 10 zile de spitalizare.
O femeie de 101 ani diagnosticată cu COVID-19, cel mai în vârstă pacient îngrijit în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Sf Parascheva” Iaşi, a plecat acasă la cei dragi după 10 zile de spitalizare, a anunţat, miercuri, managerul instituţiei medicale, dr Florin Roşu, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, femeia a fost internată la Spitalul de Boli Infecţioase după ce a fost confirmată pozitiv la COVID-19.
„Pacienta a fost transferată de la Spitalul Clinic Paşcani către UPU de la Spitalul ‘Sf Spiridon’, unde a fost consultată cardiologic şi s-a constatat şi diagnosticul de COVID-19. La internare avea o stare generală influenţată, era afebrilă, conştientă, greu cooperantă. Bătrâna avea insuficienţă respiratorie cronică acutizată pe fondul afecţiunii respiratorii, insuficienţă cardiacă cronică, boală cardiacă cronică şi ateroscleroză cerebrală, boală renală cronică. Deşi a avut nevoie de suport de oxigen, iar comorbidităţile puteau să o pună în pericol, echipa medicală a personalizat tratamentul specific pe nevoile pacientei astfel încât să nu interfereze bolile existente”, a declarat dr Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase.
La câteva zile de la internare, după ameliorarea simptomelor, şi în ciuda vârstei înaintate şi a afecţiunilor asociate, tratamentul pentru COVID-19 a fost un succes.
„Suntem mulţumiţi şi bucuroşi că dorinţa pacientei noastre este pe cale de a se îndeplini. Aparţinătorii acesteia vor ţine legătura cu medicul curant pentru a fi informaţi cu privire la conduita terapeutică ce trebuie repectată şi necesitatea următorului control”, a mai declarat dr Florin Roşu.