Îşi alăpta copilul într-un tren de metrou, când ceva neaşteptat s-a întâmplat. Ce a făcut un bărbat
Călătorii dintr-un tren de metrou londonez au avut parte de un spectacol mai puţin plăcut.
Un bărbat supărat i-a adresat cuvinte nu tocmai plăcute unei tinere care îşi alăpta bebeluşul în tren. "De ce trebuie să-i permitem să-şi expună trupul în felul ăsta?!", a întrebat el, când alţi pasageri au început să-l privească revoltaţi.
Bărbatul supărat se certa din ce în ce mai tare cu femeia, însă nimeni nu intervenea. La un moment dat, un alt pasager s-a ridicat de pe locul său şi s-a aşezat între cei doi, încercând să-i ia apărarea tinerei.
Până la urmă, acesta a aflat că totul fusese un experiment social. "Eu lucrez în domeniul sănătăţii mintale, aşa că am simţit că este datoria mea să-l calmez pe călătorul nervos", a declarat acesta ulterior, conform independent.co.uk.