O femeie a sunat la numărul de urgenţă de pe patul de spital: "Am crezut cu adevărat că o să mor"
O femeie din Anglia a sunat la numărul de urgenţă 999 și asta de pe patul de spital, ea declarând că s-a temut pentru viaţa ei după ce o asistentă ar fi ignorat un monitor cardiac care arăta că inima ei bătea neregulat.
Femeia în vârstă de 63 de ani a fost internată în spital luna trecută, după ce a acuzat dureri în piept, relatează bbc.com potrivit News.ro. Ea spune că a sunat la 999 de pe patul ei de spital pentru a forţa asistentele să acţioneze.
"De fapt, am sunat la 999 din patul meu pentru că am crezut cu adevărat că o să mor şi că s-ar putea să nu supravieţuiesc”, a declarat femeia.
Ea a spus că ritmul inimii sale a devenit neregulat înainte de a scădea către zero, ceea ce a provocat declanşarea alarmei monitorului.
Potrivit femeii, acest lucru s-a întâmplat de patru ori într-un interval de 40 de minute, dar de fiecare dată "alarma a fost ignorată".
În urma apelului la 999, a fost dusă la secţia de cardiologie pentru teste suplimentare. În prezent, aceasta se află în afara oricărui pericol, fiind externată săptămâna trecută.
Cu toate acestea, femeia spune că asistentele ar fi trebuit "să dea dovadă de prudenţă" şi să nu reducă la tăcere monitorul.
"Ne pare foarte rău dacă doamna Stanley consideră că standardul de îngrijire oferit în timpul vizitei sale nu a fost la nivelul înalt la care ne-am aştepta şi ne cerem scuze pentru orice suferinţă care ar fi putut fi cauzată. Personalul nostru de asistenţă medicală rămâne în strânsă legătură cu doamna Stanley şi vom investiga orice îngrijorare pe care o exprimă, asigurându-ne că îi vom comunica concluziile cât mai curând posibil", a declarat directorul unității medicale.