O femeie a murit după ce a consumat antigel
O femeie din Botoșani a murit luni, după ce în urmă cu câteva ore consumase antigel.
O femeie în vârstă de 42 de ani, a fost găsită inconștientă în locuință. Iubitul său se pare că s-a întors de la muncă, iar în momentul în care a vrut să intre în casă, a observat că ușa era încuiată pe interior iar iubita sa nu răspunde. Astfel, acesta a solicitat ajutorul pompierilor.
La fața locului au intervenit atât cadrele medicale, cât și oamenii legii.
Potrivit botosaninews.ro, femeia a fost internată pe Secția Reanimare, însă, din păcate, după 24 de ore de la internare a decedat.
Specialiștii spun că această substanță chimică este extrem de toxică pentru organism.
Mai multe articole despre:
deces
toxic
Botoşani
locuinţă
reanimare
antigel
a murit după ce a băut antigel
substanță chimică