MENIU

O femeie a fost condamnată cupă ce și-a depus dosarul de pensie. Care a fost motivul

O femeie a fost condamnată cupă ce și-a depus dosarul de pensie

O suceveancă a vrut să se pensioneze, deși nu a lucrat o zi. Femeia de 64 de ani s-a prezentat la Casa de Pensii cu un dosar ce continea o adeverință falsă si din care reieșea că a lucrat 13 ani ca muncitor necalificat. Autoritatile, insa, si-au dat seama că minte, iar femeia s-a ales cu o condamnare într-un dosar penal de tentativă de înșelăciune și uz de fals. 

Judecătoria Suceava a condamnat-o în 15 mai la 10 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru o perioadă de doi ani pentru tentativă la înșelăciune și uz de fals. Femeia în vârstă de 64 de ani, absolventă de 10 clase, a fost casnică toată viața. Cu toate acestea, ea a încercat să obțină pensie pentru limită de vârstă. Decizia instanței nu este definitivă și poate  fi atacată cu apel.

Suceveanca s-a prezentat la Casa Județeană de Pensii Suceava și a depus cu seninătate o adeverință, din care reieșea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat la o firmă din Suceava, în perioada 01.05.1987 – 01.12.2000.

După ce au făcut verificări, funcționarii Casei de Pensii au aflat că femeia nu lucrase nicio zi la societatea în cauză. Prin urmare, i-au respins imediat cererea de pensionare pentru limită de vârstă și au dat-o pe mâna Poliției.

Proteste în stradă din cauza salariilor, revoltă uriașă: Românii vor venituri mai mari

„Cunoscând caracterul fals al conținutului adeverinței nr. 428 din 21.06.2018, a prezentat-o funcționarilor publici din cadrul Casei Județene de Pensii Suceava. Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru relațiile sociale referitoare la încrederea publică pe care trebuie să o inspire înscrisurile introduse în circuitul civil”, au arătat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în rechizitoriu.

Trimisă în judecată, femeia și-a recunoscut fapta, motiv pentru care a beneficiat de o reducere cu o treime a pedepsei. 

„Este necesară o soluție de condamnare a inculpatei, pentru motivele arătate în cadrul analizei situațiilor de fapt și de drept, referitoare la gravitatea infracţiunii, la lezarea obiectului juridic protejat de legea penală şi la necesitatea de conştientizare de către inculpată a situaţiei reprobabile în care s-a plasat prin propria conduită. Raportat la aceste considerente, o soluție de amânare a aplicării pedepsei apare inoportună și insuficientă, chiar dacă inculpata este o persoană în vârstă și integrată în societate”, este concluzia instanței care a instrumentat cazul.

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, și comisarul european Nicolas Schmit au vizitat Uzina Dacia, din Mioveni