VIDEO O familie riscă să fie evacuată din blocul social pentru că arunca gunoi pe geam
O familie va fi evacuată dintr-un imobil cu locuințe sociale din Pitești după ce a aruncat gunoi de la geam, în mod repetat. Pentru a-i surprinde în flagrant, polițiștii locali au supravegheat zona și au filmat momentele în care resturile erau aruncate pe fereastră.
În imagini se vede cum un un bărbat iese la balconul locuinței și aruncă în exterior ambalaje. Pentru că nu sunt la prima abatere, membrii familiei au fost de această dată somați de reprezentanții primăriei să părăsească apartamentul.
Mai mult, municipalitatea vrea să le ceară acestora, în instanță, și plata a peste 4.500 de lei, bani datorați pentru chirie și întreținere.