MENIU

O familie din Norvegia a lăsat un cerşetor român în casa lor când au plecat în concediu. Apoi...şoc

Cersetor român

Povestea lui Ioan Bandac, cerşetorul român care a impresionat Norvegia, a început când un cuplu i-a lăsat cheile locuinţei lor, pentru a se îngriji de casă.

Timp de o lună, cuplul de norvegieni a călătorit prin America Latină şi i-au lăsat românului cheile de la casă. La întoarcere, aceştia au găsit o locuinţă mai curată decât la plecare, iar bărbatul le cumpărase, din banii câştigaţi pe stradă, un covoraş pentru baie, decoraţiuni de Crăciun şi câteva ghivece de flori, potrivit presei norvegiene.

Deşi apropiaţii lor au încercat să le explice în ce pericol se pun încredinţându-i străinului care nici nu le vorbeşte limba locuinţa şi toate bunurile din ea, aceştia au vrut să facă un gest frumos de sărbători şi l-au lăsat pe Bandac să stea în casa lor în luna decembrie.

Povestea lui Ioan Bandac, bărbatul de 51 de ani care cerşeşte în oraşul norvegian Tromso pentru a plăti educaţia celor doi fii ai săi din România, i-a impresionat pe cei doi tineri, scrie Business Magazin. Românul a murit în 2014 şi a fost îngropat în ţara natală după ce mai mulţi norvegieni au donat bani pentru ca trupul acestuia să poată fi adus în ţară.

Mai multe articole despre:
Norvegia cerşetor român