O elevă de 14 ani, din Timiș, a devenit mamă! Fata a născut acasă: cum a reușit să ascundă sarcina de familie și prieteni
Caz uluitor în județul Timiș! O elevă de 14 ani a devenit mama. Minora este elevă în clasa a VII-a la o școală din Lugoj. Fata a adus pe lume copilul acasă, ambii fiind duși ulterior la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Medicii au sesizat Poliţia. Cazul a ajuns și în atenția celor de la Protecția Copilului Timiș.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, fata ar fi ascuns sarcina purtând haine largi şi nimeni nu a ştiut că este însărcinată. Ea a născut acasă un băieţel de 2,8 kg.
”La data de 15 ianuarie 2025, în jurul orei 19:00, poliţiştii municipiului Lugoj, au fost sesizaţi cu privire la faptul că, o minoră în vârstă de 14 ani, ar fi născut la domiciliu, un copil, fiind ulterior transportată la spital. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la Spitalul Municipal Lugoj (...) Din verificările efectuate a rezultat faptul că minoră ar fi întreţinut raporturi sexuale consimţite în vara anului 2024, cu un tânăr în vârstă de 22 de ani”, a transmis IPJ Timiş.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii municipiului Lugoj, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, într-un dosar penal deschis pentru infracţiunea de viol asupra unui minor.
Cazul a ajuns și în atenția celor de la Protecția Copilului Timis.