MENIU

O dronă Kamikaze care transporta 17 kg de explozibil s-a prăbușit în apropierea Moscovei! Propaganda rusă s-a activat rapid: ce informații circulă pe canalele de Telegram

Dronă prăbușită/ Captură Twitter

O dronă plină cu explozibili s-a prăbușit în districtul Bogorodskoe aflat la nord-est de capitala rusă Moscova.

Informația a fost preluată de TASS și alte agenții de presă ale statului rus după ce numeroase canale de Telegram rusești au scris despre incident, afirmând că drona a fost descoperită în pădure de către o localnică din orașul Noghinskm, relatează HotNews.ro.

Conform respectivelor informații, se pare că ar fi vorba de o dronă ucraineană UJ-22 „Airborne”, care o rază de până la 800 de kilometri. O astfel de dronă s-a prăbușit anterior în apropierea unei instalații a Gazprom din Kolomenski, un alt district din regiunea Moscovei.

Noul incident a fost confirmat de către Andrei Vorobiev, guvernatorul local, acesta afirmând că aeronava fără pilot „a țintit probabil o instalație civilă dar nu a avariat-o”. El a precizat, de asemenea, că prăbușirea dronei nu a provocat victime.

UJ-22 Airborne este o dronă multifuncțională dezvoltată de Ucraina în principal pentru misiuni de recunoaștere și strângere de informații. Ea nu este o dronă de atac ca faimoasele Bayraktar TB2.

„Baza”, unul dintre cele mai populare canale de Telegram din Rusia, susține că drona era încărcată cel mai probabil cu încărcături de exploziv C-4, deși informațiile în acest sens sunt contradictorii. Însă atât „Baza”, cât și alte canale de Telegram rusești, afirmă că aeronava fără pilot avea la bordul său 17 kilograme de explozibil.

Autoritățile ruse și propaganda de la Moscova acuză constant Ucraina că efectuează atacuri asupra unor ținte civile aflate pe teritoriul Rusiei, fără a oferi însă dovezi concrete în acest sens. La sfârșitul lunii februarie a acestui an ministerul rus al Apărării a revendicat dejucarea a două presupuse atacuri cu dronă ale forțelor ucrainene în sudul țării, mai arată sursa citată.

Mai multe articole despre:
drona explozibil drona prabusita moscova