O dietă mai puțin obișnuită - ciocolată, vin și bere
Dacă unele diete e bazează exclusiv pe legume, fructe sau alte produse naturiste, iată că a apărut o dietă care pare să îmbine utilul cu plăcutul. Poți slăbi și cu ajutorul unei diete pe bază de bre, ciocolată negră vin și bere.
Inflamaţia se află la originea multor boli cronice, atrag atenţia medicii specialişti. Printre alimentele care reduc inflamaţia se numără ciocolata neagră şi vinul roşu.
Un nou studiu susţine că o dietă antiinflamatoare, bazată mai ales pe legume, fructe, ceai, cafea, ciocolată şi cantităţi moderate de vin şi de bere scade semnificativ riscul de deces.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea de ştiinţe ale vieţii din Varşovia, care au efectuat cercetarea, au examinat timp de 16 ani datele a 70.000 de persoane privind stilul de viaţă. Rezultatele cercetării, publicate în Journal of Internal Medicine, au comparat datele referitoare la mortalitate ale celor care urmaseră dieta antiinflamatoare cu celelalte, potrivit independent.co.uk.
chipa a conchis că cei care obişnuiau să consume fructe, legume, ceai, cafea, nuci, ciocolată neagră şi cantităţi moderate de vin şi de bere au avut un risc cu 18% mai mic de deces din orice cauză. Totodată, au avut un risc evaluat la 20% mai mic de mortalitate din cauze cardiovasculare şi la 13% vizavi de mortalitatea prin cancer.
„Nicio dietă nu e valabilă pentru toată lumea“
O dietă antiinflamatoare poate fi benefică persoanelor care suferă de foarte multe boli, a spus Fran McElwaine, director al Asociaţiei medicale a antrenorilor pentru sănătate din Marea Britanie. Inflamaţia se află la originea multor boli cronice legate de stilul de viaţă, inclusiv artrita, demenţa, unele cancere şi boli cardiovasculare, astfel că un regim alimentar antiinflamator nu poate fi decât un lucru bun, a adăugat aceasta.
„Există o serie de alimente care reduc inflamaţia – printre ele ciocolata neagră care este o sursă excelentă de magneziu, zinc şi alte minerale importante şi vinul roşi, sursă de fitonutrienţi, printre care şi resveratrolul“.
Nutriţioniştii atrag atenţia însă că niciodată o dietă nu va fi valabilă pentru toată lumea. Mulţi alţi factori cu impact asupra sănătăţii trebuie luaţi în considerate printre care somnul, nivelul activităţii, zestrea genetică şi jobul.
Dieta este, desigur importantă pentru sănătate şi longevitate, dar focusarea pe alimente bune sau alimentele rele nu prea e de folos, au mai spus aceştia.
La începutul acestui an, un studiu prezentat de Societatea Europeană de Cardiologie arăta că un consum de trei batoane de ciocolată, în fiecare lună, poate reduce drastic riscul de a suferi de insuficienţă cardiacă mai târziu în viaţă.