Gabriela Firea vrea să înfiinţeze "Primăria Copiilor". Ce alte proiecte se decid azi
Primăria Capitalei vrea să înfiinţeze Primăria Copiilor, proiect care are ca scop "implicarea elevilor în procesul democratic al ţării şi în acţiuni civice", potrivit ordinei de zi a şedinţei de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
Potrivit expunerii de motive, proiectul are ca scop crearea unor consilii locale organizate la nivel de clase, şcoli şi la nivel de oraş, un primar al Capitalei şi şase viceprimari de Capitală.
"Scopul acestui demers este de a promova implicarea civică şi conştientizarea drepturilor şi obligaţiilor cetăţenilor ca parte activă a comunităţii prin exersarea unui proces democratic de reprezentare şi exprimare la nivel local în rândul elevilor claselor V-VIII din şcolile bucureştene şi constituirea unei structuri consultative care exersează procese democratice prin exprimarea aşteptărilor, a nevoilor şi totodată ărin propunerea soluţiilor, sub formă de proiecte”, se arată în proiectul de hotărâre.
Municipalitatea vrea să mai înfiinţeze azi o nouă direcţie în subordinea directă a primarului general, care să asigure respectarea regulilor de funcţionare a primăriei.
Pe ordinea de zi a Consiliului General se mai află şi înfiinţarea de unei noi direcţii în PMB pentru monitorizarea pregătirilor pentru Euro 2020, care să asigure realizarea tuturor măsurilor impuse de UEFA, precum şi oferirea unui teren gratuit pentru construirea unei biserici.
Asociația Secular – Umanistă din România anunță proteste, după ce primarul Bucureștiului a decis să dea Arhiepiscopiei Bucureștilor un teren în folosință.
Un protest a fost anunțat pe Facebook față de intenția Primăriei Capitalei de a da un teren de circa 150 de mp, în folosință gratuită Arhiepiscopiei Bucureștilor, pentru construirea unei biserici.
Terenul aparține orașului și va fi dat pe o perioadă de 49 de ani. ASUR face un apel către Primărie și Consiliul Local să refuze cererea Arhiepiscopiei și să voteze împotriva acordării acestui teren.
„Terenul este situat în sectorul 6, pe strada Cernișoara; însă zona respectivă este plină de biserici; pe o rază de 2 km, se află alte 11 (unsprezece) dintre care 9 (nouă) ortodoxe. Cea mai apropiată este la 550m de locul în care Arhiepiscopia Bucureștilor vrea să mai construiască una”, se arată într-un comunicat de presă al ASUR.
„Ce se întâmplă la Primăria Municipiului București e strigător la cer! Traficul e de coșmar, spitalele sunt focare de infecții, elevii învață în câte 2-3 schimburi în școli insalubre și aglomerate, dar doamna Primar preferă să ignore aceste probleme. În schimb, nu a ezitat să răspundă afirmativ la cererea Arhiepiscopiei. În caz că nu a aflat încă, dorim să îi transmitem că lângă viitoare biserică se găsește Școala Gimnazială 174 „Constantin Brâncuși”, la care copiii din clasele pregătitoare învață în două schimburi, din cauza deficitului de spațiu. Facem un apel către PMB, Consiliul local și către Primăria Sectorului 6, să își amintească de faptul că trebuie să lucreze în interesul cetățenilor, nu al Patriarhiei.” a declarat Toma Pătrașcu, președinte ASUR.