MENIU

Şi-a dat demisia pe loc după ce şefii au controlat-o de bani la sutien

Controlată la sutien

O casieră de 17 ani din Marea Britanie şi-a dat demisia după ce şefii au controlat-o în sutien să vadă dacă nu a ascuns bani furaţi din magazin.

Britanica Naomi Scott, de 17 ani, lucra ca asistent de magazin şi declarat presei că s-a simţit umilită în urma incidentului. "Şefii nici măcar nu şi-au cerut scuze când au constatat că nu furasem nimic", a spus angajata.

Aceasta povesteşte cum o femeie supervizor i-a ordonat ei şi altor două colege să îşi scoată sutienul pentru a vedea dacă nu au bani furaţi din casa de marcat.

Scena incredibilă s-a petrecut în faţa clienţilor din magazin şi a colegilor, potrivit Metro.co.uk

"Ne-au spus: acum e momentul pentru o percheziţie la sutien", îşi aminteşte Naomi.

Naomi Scott a demisionat pe loc, mai ales că tânăra câştiga doar 3,91 lire pe oră. Magazinul riscă să-i plătească fostei angajate despăgubiri în urma incidentului.

Mai multe articole despre:
hipermarket angajaţi supermarket magazin