MENIU

O bunică în vârstă de 92 de ani a murit de COVID, la cinci zile după prima vaccinare

O bunică în vârstă de 92 de ani a murit de COVID, la cinci zile după prima vaccinare

O britanică în vârstă de 92 de ani a murit de Covid la cinci zile după ce a fost injectată cu prima doză de vaccin, în condițiile în care a fost diagonistică pozitiv după imunizare. Potrivit specialiștilor, decesul nu este surprinzător, pentru că tratamentul nu a avut timp să-și facă efectul.

Femeia, care era cazată într-un cămin de bătrâni, a fost vaccinată cu acordul familie, tocmai în speranța că nu va fi infectată. Cinci zile mai târziu, a fost testată, iar rezultatul a fost pozitiv, potrivit Daily Mail.

Medicii i-au acordat tratament, însă stadiul avansat al demenței și fragilitatea organismului nu au permis transferarea într-un spital. Pe 17 ianuarie, bătrâna a murit. 

Potrivit specialiștilor britanici, decesul, chiar dacă a avut drept cauză infectarea cu noul coronavirus, nu ridică suspiciuni, pentru că s-a produs într-un interval de timp în care vaccinul nu a apucat să-și facă efectul. Intervalul de timp necesar pentru ca organismul să poată face față cu succes infectării este de circa 2 săptămâni.

Și in România, o femeie în vârstă de 73 de ani a murit la câteva ore după ce s-a vaccinat. Pacienta suferea de o serie de afecțuni încadrate în categoria comorbidități.