ALERTĂ. Boala care a semănat moarte în Evul Mediu a ucis doi turiști care au mâncat carne de marmotă
Autoritățile din Mongolia sunt în alertă după ce un cuplu din Rusia, un bărbat de 38 de ani și soția lui gravidă, au murit din cauza ciumei bubonice.
Cei doi ar fi mâncat carne de marmotă, deși acest lucru este strict interzis tocmai pentru că animalele transmit această boală.
Cuplul se afla în Mongolia într-o excursie de grup. După ce au consumat carne de marmotă, cei doi s-au simțit rău și au ajuns la un spital din regiunea Ulgii.
Bărbatul a murit pe 27 aprilie, iar femeia a murit la trei zile după, potrivit siberiantimes.com, citat de Publika.md. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă al provinciei Bayan-Ulgii a transmis că „rezultatele preliminare ale testelor arată că ciuma bubonică a provocat moartea celor două persoane”, fiind declarată carantină pe termen nedefinit.
În jur de 158 de persoane au fost puse sub supraveghere medicală intensă după ce au intrat în contact direct sau indirect cu cuplul. Autorităţile verifică toate avioanele care decolează de pe aeroportul din Ulan Bator. Unsprezece pasageri au fost trimiși la spital pentru controale medicale, în timp ce alții au fost examinați într-o unitate specială deschisă în aeroport.
Autorităţile verifică avioanele care decolează de pe aeroportul din capitala Mongoliei Un punct de frontieră dintre Mongolia şi Rusia a fost închis până pe 5 mai, sub pretextul vacanţei de Ziua Muncii. Ciuma este o boală bacteriană extrem de gravă care este răspândită de puricii care trăiesc pe rozătoare sălbatice.