O biserica de lemn din Suceava, distrusă în urma unui incendiu puternic
Biserica „Sf. Dumitru” din comuna suceveană Burla a ars în noaptea de luni spre marţi în urma unui incendiu provocat de la un cablu electric defect, iar pompierii au intervenit şase ore cu opt autospeciale pentru lichidarea flăcărilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, la sosirea echipajelor de, ardeau violent acoperişul şi interiorul bisericii, existând pericol de propagare la prăznicar, clopotniţă, dar şi la două gospodării învecinate.
Biserica era construită din lemn, cu învelitoare din tablă şi pereţii izolaţi cu polistiren, ceea ce a favorizat dezvoltarea şi propagarea incendiului cu rapiditate.
În incendiu au ars acoperişul şi pereţii bisericii, pe o suprafaţă de aproximativ 450 de metri pătraţi, obiecte de mobilier, tâmplărie din PVC, obiecte bisericeşti, arhiva şi biblioteca parohiei.
Flăcările au degradat învelitoarea din tablă, instalaţia electrică, instalaţia de sonorizare, aparatură electronică, covoare şi alte bunuri.
Pentru îndepărtarea elementelor de construcţie afectate de flăcări, în sprijinul pompierilor militari a acţionat un buldoexcavator al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Burla.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător, precizează ISU Suceava.