MENIU

Țara care va interzice obiectele din plastic de unică folosinţă

Tanzania intenţionează să introducă până în luna iulie măsura de interdicţie a producţiei, importării, vânzării şi utilizării pungilor de plastic de unică folosinţă în vederea combaterii poluării provocate de deşeurile non-biodegradabile.

Statul est-african este cea mai recentă ţară care îşi ia un angajament oficial pentru eliminarea treptată a obiectelor de plastic de unică folosinţă non-biodegradabile, calificate de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) drept una dintre cele mai mari provocări de mediu la nivel mondial.

Dintre cele 9 miliarde de tone de plastic produse în lume, doar 9% au fost reciclate, potrivit estimărilor ONU.

Tanzania se va alătura astfel celor peste 60 de state care au interzis total ori parţial pungile de plastic de unică folosinţă sau au impus taxe pentru utilizarea lor, printre acestea numărându-se China, Franţa, Kenya, Rwanda şi Italia.

În luna august 2017, ţara vecină Kenya a introdus una dintre cele mai aspre măsuri contra pungilor de plastic introducând pedeapsa de patru ani de închisoare sau amendă în valoare de 40.000 de dolari chiar şi pentru utilizarea unui singur astfel de produs.

''Reglementările sunt pregătite de publicare... este posibil ca 1 iulie să marcheze sfârşitul utilizării plasticului în ţară'', a declarat luni în faţa Parlamentului ministrul Mediului din Tanzania, January Makamba.

Makamba a adăugat că un anunţ oficial privind interzicerea pungilor de plastic de unică folosinţă în Tanzania va fi făcut cel mai probabil mai târziu luna aceasta.

 

Sursa

Mai multe articole despre:
Tanzania plastic obiecte plastic