O angajată de la Evidența Populației Galați a luat șpagă de la peste 100 de moldoveni care aveau nevoie de acte
Un consilier superior de la Evidenţa Populaţiei Galaţi este acuzat că a primit bani de la peste o sută de cetăţeni moldoveni care aveau nevoie de documente de identitate la schimbarea domiciliului în România.
Lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi au efectuat acte de urmărire penală şi au finalizat cercetările, astfel încât procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unei persoane, consilier superior în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Galaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată”, a transmis, miercuri, Direcţia Generală Anticorupţie, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că, în perioada 2015 – 2017, funcţionara a primit, prin intermediul a două persoane, câte 100 de lei de la 116 cetăţeni moldoveni, pentru primirea, verificarea documentelor necesare pentru eliberarea cărţilor de identitate, precum şi pentru eliberarea acestora fără a verifica prezenţa proprietarului spaţiului de locuit menţionat în formularul tip “cerere pentru eliberarea actului de identitate”, ca urmare a schimbării domiciliului din străinătate în România.