MENIU

O angajată a unei primării din Olt ar fi fost agresată sexual chiar de edil! Anchetă uriașă a poliției

Agresiune sexuală - imagine cu caracter ilustrativ

Poliţiştii efectuează cercetări pentru infracţiunile de agresiune sexuală şi abuz în serviciu după ce o femeie din comuna Ştefan cel Mare a sesizat că ar fi fost agresată sexual de către un bărbat din aceeaşi localitate, au informat, joi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt. Vorbim despre o angajată a primăriei din localitate. Potrivit unor surse, cel care a agresat-o sexual pe femeie este chiar edilul din comună. Acesta i-ar fi cerut femeii demisia după ce ar fi refuzat avansurile sale. Femeia nu a demisionat şi a sesizat procurorii despre incident. 

"La data de 8 iunie a.c., la Secţia nr. 3 Poliţie Rurală Corabia, a fost înregistrată o plângere scrisă, înaintată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia, cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 48 de ani, din comuna Ştefan cel Mare, ar fi fost agresată sexual şi i-ar fi fost îngrădită exercitarea unui drept de către un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din aceeaşi localitate. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de agresiune sexuală şi abuz în serviciu, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situaţiei de fapt şi dispunerea măsurilor legale", au precizat reprezentanţii IPJ Olt, relatează Agerpres.

Potrivit unor surse, femeia este angajată a Primăriei Ştefan cel Mare şi primarul localităţii i-ar fi cerut demisia după ce ar fi refuzat avansurile acestuia. Femeia nu a demisionat şi a sesizat procurorii despre incident.