MENIU

O adolescentă în vârstă de 15 ani a căzut de la înălţime dintr-un bloc din Alba Iulia! Fata a murit la spital

Ambulanță

O adolescentă în vârstă de 15 ani şi jumătate a murit după ce a căzut, în această seară, de la înălţime dintr-un bloc din municipiul Alba Iulia. Fata fusese transportată în stare extrem de gravă la spital.

"În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvărşirii infracţiunii de ucidere din culpă", a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, Luminiţa Prodan.

Urmează ca ancheta să stabilească cu exactitate în ce împrejurări s-a produs tragedia. Nu ar exista suspiciuni că fata ar fi fost împinsă. Anchetatorii merg pe varianta sinuciderii, existând, se pare, martori care ar susţine că adolescenta s-ar fi aruncat de la etaj.