O adolescentă de 15 ani, din Italia, la un pas să-și piardă viața. A acceptat o provocare supremă de pe Instagram
Italia, zguduită de un nou episod șocant! O adolescentă în vârstă de 15 ani, din Roma, a fost la un pas de moarte după ce a acceptat o provocare mai mult decât periculoasă, pe Instagram, de la „apostolul lui Dumnezeu“, care i-a spus că trebuie să moară pentru a renaște. Copila a fost salvată în ultima clipă de mama ei, în vreme ce se afla pe acoperișul clădirii unde locuiau.
„Dacă aș fi demnă să trăiesc nu m-aș arunca. Altfel, pentru a mă naște din nou, trebuie să o fac. <<Apostolul lui Dumnezeu>> mi-a spus asta“, îi tot repeta tânăra de 15 ani din Roma mamei sale, care găsist-o pe marginea acoperișului blocului ]n care locuiesc, la periferia Romei, potrivit stiridiaspora.ro.
Părintele a reușit să-și îndepărteze fiica de pe marginea clădirii și să o îmbrățișeze strâns, în vreme ce aceasta îi povestea despre ce tocmai fusese pe cale să facă. Fata a fost dusă la Spitalul de Copii Bambino Gesù pentru a primi consiliere din partea specialiștilor.
Povestea pe care copila le-a spus-o psihologilor se referă la jocul "Balena Albastră" (celebru în anul 2017), pe care îl poți câștiga doar dacă te sinucizi, și provocarea Jonathan Galindo, în cadrul căreia un bărbat cu glugă neagră cere prietenia pe fiecare rețea socială (Facebook, Instagram, Tik Tok, Twitter) tinerilor. Urmează tot felul de provocări, din ce în ce mai grele, iar la final o ultimă provocare. Provocarea a ajuns și-n Europa și a făcut ravagii cu ani în urmă.
Povestea fetei este una des întâlnită în rândul adolescenților. Părinții nu se mai înțelegeau de ceva timp și se certau des de față cu ea. Cu colegii de școală nu se putea împrieteni, așa că internetul a devenit un refugiu pentru ea. Astfel a dat peste profilul „apostolul lui Dumnezeu”, cu care a început să poarte conversații lungi și dese și care îi dădea provocări care mai de care mai neobișnuite pentru ca fata să-și dovedească loialitatea față de el. Printre acestea s-au aflat chiulul de la școală, furtul de bani de la proprii părinți și ultima dintre ele, și cea mai absurdă: să moară ca să renască. Ordinul este imperativ. „Apostolul lui Dumnezeu”urmând să ia o decizie pe baza "curajului" fetei: dacă fata este demnă să trăiască sau nu.
Cu doar câteva zile în urmă, o minoră în vârstă de 10 ani a murit suflocată în Palermo (Sicilia) în timp ce participa la o provocare numită \"\"blackout challenge/jocul cu eşarfa\"\" de pe reţeaua socială TikTok. Fata se afla în baia familiei când şi-a legat o curea în jurul gâtului cu scopul de rămâne fără răsuflare cât mai mult timp, în timp ce se filma cu telefonul mobil.
Sora ei în vârstă de cinci ani a fost cea care i-a descoperit trupul inconştient. Copila a fost transportată imediat de părinţi la spitalul de pediatrie din Palermo, însă în ciuda efortului medicilor pentru a-i salva viața, nu s-a mai putut face nimic în cazul său.
\"\"Blackout challenge/Jocul cu eşarfa\"\", în care copiii îşi blochează respiraţia până când leşină pentru a experimenta senzaţii tari, provoacă în fiecare an accidente, dintre care unele sunt fatale.