MENIU

Numele unui român este încrustat pe mașina trimisă în spațiu de Elon Musk

Numele unei tinere inginere din România, Christina Sfedu, se află încrustat pe mașina Tesla lansată de Space X în spațiu, care se îndreaptă către planeta Marte.

Automobilul Tesla Roadster lansat în spaţiu la 6 februarie 2018 conţine o placă pe care sunt trecute numele angajaţilor SpaceX, compania producătoare a rachetei cu care maşina a zburat pe orbită.

Din echipa vizionarului Elon Musk face parte şi Christina Sfedu, o tânără ingineră cu rădăcini româneşti.

Pe lângă mesajele scrise la vedere, cum ar fi „Don't panic" şi „Made on Earth by humans", pe platforma superioară de susţinere a maşinii există o placă pe care sunt trecute numele celor 6.000 angajaţi SpaceX. Printre ele se află cel al Christinei Sfedu, o tânără specialistă în inginerie electrică, al cărei tată este român.

Familia Sfedu provine din România. George Sfedu, tatăl Christinei, este consulul României la Philadelphia şi s-a născut la Bucureşti la 20 aprilie 1955, scrie Adevarul.ro. Absolvent de ASE, George a părăsit ţara în decembrie 1979, împreună cu fratele său mai mic. Au mers în SUA, acolo unde-i aşteptau părinţii care se stabiliseră acolo, după un contract de muncă în Libia.

Din vara lui 2015, Christina Sfedu lucrează la SpaceX şi trăieşte în Redondo Beach, California. Părinţii ei au rămas în Philadelphia, la fel şi sora ei, economistă. Pentru munca ei, Christina a trebuit să traverseze America, din Philadelphia până în California - o distanţă de 3.900 kilometri.

Mai multe articole despre:
Elon Musk SPACE X