MENIU

Numele "Jon Snow", interzis pe platourile de filmare "Game of Thrones"

Numele "Jon Snow", interzis pe platourile de filmare "Game of Thrones"

Kit Harington, actorul care îl interpretează pe Jon Snow în "Game of Thrones", a afirmat că resurecţia personajului său în sezonul VI a fost un secret păzit cu atâta atenţie, încât a fost interzisă pronunţarea numelui de Jon Snow pe platourile de filmare, scrie Entertainment Weekly.

 Deşi Kit Harington, cel care îl interpretează pe Jon Snow în serialul "Urzeala Tronurilor", a fost actorul care a filmat şi lucrat cel mai mult anul trecut, numele "Jon Snow" nu a putut fi găsit în niciun scenariu, pe niciun obiect de recuzită sau costum din garderobă.

În schimb, producătorii seriei, David Benioff şi Dan Weiss, i-au atribuit un nou nume personajului, şi anume LC, abreviere de la Lord Commander (Lordul Comandant), funcţia pe care o deţine personajul interpretat de Harington.

Interdicţia a mers atât de departe încât s-a extins până la comunicarea verbală dintre actori.

"Nimănui nu îi era permis să spună Jon Snow pe platourile de filmare. Niciodată. Toată lumea trebuia să facă referire la mine şi la personajul jucat de mine folosind abrevierea LC", a confirmat Harington pentru Entertainment Weekly.

Singura excepţie permisă era atunci când numele era pronunţat într-un dialog în faţa camerei de filmat.

Până şi producătorii foloseau această poreclă, pentru a-şi codifica conversaţiile în cazul în care cineva din exterior se afla în apropiere şi ar fi putut auzi discuţiile.

Mai multe articole despre:
game of thrones jon snow