Nume grele din industrie, acuzate că au folosit materiale TOXICE la fabricarea șosetelor pentru BEBELUȘI
Centrul pentru Sănătatea Mediului a inițiat acțiuni legale împotriva a 42 de companii pentru expunerea bebelușilor, copiilor și femeilor la niveluri periculoase de BPA în șosete. Este vorba de un produs chimic cunoscut pentru a provoca daune asupra dezvoltării sistemului reproductiv și legat de cancerul de sân, cancerul de prostată, tulburările metabolice, diabetul și numeroase alte probleme grave de sănătate.
După testări extinse, CEH, un ONG din Statele unite a trimis pe 1 septembrie 2021 notificări legale către 42 de companii ale căror șosete conțin BPA, inclusiv unor multinaționale cunoscute precum Hanes, Champion, Tommy Hilfiger, New Balance, Fruit of the Loom, Reebok, Forever 21 și altele, potrivit România ecologică.
Oficiul de evaluare a pericolelor pentru sănătatea mediului din California (OEHHA) stabilește o limită de 3 micrograme pe zi de expunere a pielii la BPA, iar testele CEH au arătat că există șosete care depășesc această limită de peste 3 ori, cea mai mare încălcare depășind limita și de 19 ori.
CEH a testat șosete cu diferite amestecuri de poliester, bumbac și spandex și a găsit BPA în șosetele fabricate în principal din poliester cu spandex. CEH nu a găsit BPA în șosete fabricate în principal din bumbac.
„Problema cu BPA-ul este că poate imita hormoni precum estrogenul și poate bloca alți receptori hormonali, modificând concentrația de hormoni din corpul nostru și rezultând efecte negative asupra sănătății”, a afirmat director științific la CEH.
BPA-ul poate fi adăugat în fabricarea poliesterului ca etapă intermediară pentru a îmbunătăți proprietățile și durata de viață a unei țesături. Substanța a fost eliminată din majoritatea sticlelor pentru bebeluși și din paharele pentru băuturi, dar este posibil ca părinții să nu știe că substanța chimică este încă utilizată în multe produse, atrag atenția specialiștiiCele 42 de companii, împotriva cărora s-au făcut notificările, au la dispoziție 60 de zile pentru a colabora cu CEH și pentru a remedia încălcările, înainte ca aceasta să depună o plângere pentru a face acest lucru.
Centrul pentru Sănătatea Mediului (CEH) este o organizație veche de 25 de ani care conduce efortul la nivel național în SUA de a proteja oamenii de substanțele chimice toxice. Aflați mai multe la CEH.org.