Numărul morților în atacul cu rachete rusești asupra Chasiv Yar a crescut la 29. Zeci de cadavre, scoase de sub dărâmături
24 de cadavre au fost recuperate de sub dărâmăturile din zona rezidențială din Chasiv Yar (Ceasiv Iar), regiunea Donețk, după ce un tir de rachete rusești au lovit o clădire rezidențială în weekend, potrivit CNN.
Alte cinci cadavre au fost găsite, dar nu au fost încă recuperate, fapt ce ridică numărul total al victimelor în urma atacului la 29.
Serviciile de urgență ucrainene au informat, într-un mesaj publicat pe Telegram, că nouă supraviețuitori au fost salvați dintre dărâmături. Echipaje de intervenție și prim-ajutor se află în continuare la fața locului pentru a încerca să găsească și alți posibili supraviețuitori.
Orașul cu o populație de peste 12.000 de locuitori, din raionul Bakhmut, regiunea Donețk, este unul dintre multele orașe ucrainene care au înregistrat o creștere a atacurilor cu rachete în ultimele zile, totul într-o încercare a forțelor ruse de a distruge rezistența ucraineană în regiune.
Mai multe articole despre:
ataca racheta ucraina
donetk
atac rachete chasiv yar
cadavrem ucraina
invazie rusia ucraina
ucraina