MENIU

HAOS la Universitar. Numărul persoanelor în greva foamei creşte, directorul financiar a demisionat

Numărul asistentenţilor de la Spitalul Universitar în greva foamei creşte 

Miercuri, unui asistent medical de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti care se află în greva foamei de trei zile i s-a făcut rău. El a fost transportat la Spitalul Militar deorece a refuzat să primească îngrijiri la Spitalul Universitar. Încă un asistent a anunţat că intră în greva foamei.    

Un asistent al unităţii spitaliceşti este în continuare în greva foamei. Miercuri i s-a făcut rău şi a fost transportat la Spitalul Militar.

"Am intrat în greva foamei din pricina mizeriei din sistem, lipsuri materiale, aparatură vai de mama ei aparatură învechită. Cel mai tare ne-a indignat că, după ce că muncim în condiţiile în care muncim, ni se iau şi din bani, din acea imensă mărire de salariu că o să avem salarii duble. S-au introdus bonurile de masă în normă de hrană, ne-a luat impozit 45 la sută luna asta, ne-au condiţionat că, dacă ne dau tichetele de vacanţă trebuie să renunţăm la sporuri. De ce astea dacă ţara merge bine şi totul este ok, de ce să plătim noi. Dacă doamna manager are demnitate, de ce nu îşi dă demisia să lase controlul să se desfăşoare cum trebuie. Am sunat azi la 112, am solicitat o salvare că nu mă simt bine . A veni salvarea, am spus clar că nu vreau să fiu internat la Spitalul Universitar. Doamna dispecer a spus că dacă renunţ la Universitar că aşa e legea la cel mai apropiat spital să mă pună să semnez că refuz şi am scris în acea foaie că refuz la Universitar. Apoi m-am deplasat cu o colegă la Spitalul Militar, am intrat la UPU la subsol. La triaj erau doi domni şi le-am spus că sunt în greva foamei că mă simt rău", a declarat Dan Simion, asistent.

Încă un asistent, o femeie, a anunţat că intră în greva foamei.

"Am decis în cazul în care Dan va claca definitiv am zis că trebuie să fie unul care să preia ceea ce a început el, aşa că începând de azi, de la ora 10, am depus la registratura Spitalului Universitar înştiinţarea intrării mele în grevă generală pe perioadă nedeterminată până când doamna manager îşi va da demisia sau va fi demisă pentru că în România 2018 nu putem să acceptăm aşa ceva în sistemul sanitar. Nu mai putem accepta minciunile, dictatura, punerea piciorului pe cap, indolenţa conducerii.  Personal am văzut multe nereguli începând cu uniformele, nu avem papuci. Cumpăr papuci din banii mei, uniformele le spăl acasă. Ducem microbii acasă la familie la copii şi părinţi bătrâni. Veşnică este pusă în pericol viaţa pacienţilor în acest spital începând cu UPU şi terminând cu morga", a declarat Mariana Luceanu, asistent medical.

Circa 15 angajaţi ai Spitalului Universitar Bucureşti au protestat, luni, în faţa instituţiei, deoarece sunt nevoiţi să aleagă între voucherele de vacanţă şi sporurile maxime. Ei au reclamat şi lipsa de materiale din spital.

Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii face verificări în unitatea spitalicească.

Directorul financiar al Spitalului Universitar din Capitală a demisionat miercuri

Directorul financiar al Spitalului Universitar de Urgenţă din Capitală, Liana Saulea, a declarat, pentru Mediafax, că şi-a dat demisia, miercuri, din funcţie.

"Da, mi-am dat demisia. Azi. Nu vreau să comentez motivele. Am scris totul în cerere", a declarat Liana Saulea.

Demisia vine pe fondul nemulţumirilor unor angajaţi ai Spitalului Universitar, care au protestat de altfel luni în faţa unităţii spitaliceşti. Doi asistenţi ai spitalului au anunţat deja că au intrat în greva foamei.

 

Mai multe articole despre:
grevă greva foamei Spitalul Universitar asistent