Numărul accidentelor grave a crescut cu 3% în 2022 față de anul 2021. Care au fost principalele cauze
În anul 2022, trendul dinamicii accidentelor rutiere grave este crescător, comparativ cu anul anterior, înregistrându-se cu 3% mai multe astfel de accidente, informează Realitatea de Galați.
Principalele cauze generatoare ale evenimentelor rutiere au fost trecerile neregulamentare ale pietonilor 19,72%, abaterile bicicliștilor 14,96%, neacordarea de prioritate vehiculelor 13,60%, viteza, sub cele două forme, neregulamentară și neadaptată la condițiile de drum 8,84%, precum și neacordarea de prioritate pietonilor 8,84%.
În perioada analizată, polițiștii rutieri gălățeni au constatat 523 de infracțiuni, au aplicat 32.608 de sancțiuni contravenționale și au reținut, în vederea suspendării, 3.989 de permise de conducere și 1.614 certificate de înmatriculare.
În principal, s-a urmărit asigurarea prezenței agenților de circulație în punctele cu risc ridicat de accident şi la orele cu trafic intens, atât în interiorul localităților, cât şi în afara acestora, şi executarea de acţiuni cu efective mărite, atât cu forțe proprii, cât şi în cooperare cu alte formațiuni de poliţie, ori reprezentanţi ai unor instituţii abilitate prin lege în reglementarea unor segmente ale domeniului rutier.