MENIU

Nu mai pleacă nimeni acasă! Ion Ștefan a ANULAT procesul de reorganizare la Ministerul Dezvoltării

Ministrul Dezvoltării - Ion Ştefan a semnat luni, Ordinul privind încetarea procesului de reorganizare la ministerul pe care îl conduce.

Guvernul se pregătea de reorganizarea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și avea în plan reducerea cu 30% a posturilor de conducere şi cu 25% pe cele de execuţie.

Ministrul Dezvoltării spunea la vremea respectivă că a găsit oameni bine pregătiți care nu vor avea o problemă în a trece concursul, dar ”pentru alții însă, este extrem de greu să se despartă de ”borcanul cu miere”, de salarii și alte beneficii, prin aplicarea măsurii reorganizării”.

”Nu mai putem susține secretare care încasează același salariu cu cei care au răspundere pe proiecte majore, în valoare de sute de milioane de euro. Precizarea aceasta nu este menită a pune în umbră munca unora, ci doar că este timpul să facem o diferențiere între responsabilitățile posturilor ocupate în cadrul MLPDA. Avem nevoie de performanță, nu de întârzieri și blocaje pentru beneficiari și cetățen”, spunea ministrul Ion Ștefan.

În urma acestor decizii, mai multi angajati ai Ministerului Dezvoltării au protestat, fiind nemultumiți de faptul ca posturile lor au fost scoase la concurs fără să primească explicații.

 

Mai multe articole despre:
ion stefan ministerul dezvoltarii