"Nu mai merg în localuri unde se fumează! " - acţiune pe Facebook, după tragedia din Colectiv
Acţiunea "Nu mai merg în localuri unde se fumează!" a fost demarată pe Facebook după tragedia petrecută în clubul Colectiv, utilizatorii reţelei de socializare fiind îndemnaţi să pună în practică acest mesaj, în data de 1 decembrie, de la ora 17.00, în toată ţara.
"E timpul să afle şi ei că nu se mai poate aşa! Este prea mult fum în baruri, cluburi şi în unele restaurante. Există ţări unde se aplică acestă regulă de a nu fuma în spaţii publice şi nu este nicio problemă. Hai să aplicăm şi noi această regulă!", se spune pe pagina de Facebook a acţiunii "Nu mai merg în localuri unde se fumează!".
Până în momentul difuzării acestei ştiri, 16.000 de utilizatori ai reţelei de socializare Facebook s-au arătat interesaţi de această acţiune.
Numărul persoanelor decedate în urma incendiului din 30 octombrie din clubul Colectiv a ajuns, luni, la 46.
Sursa: mediafax.ro