Nu mai e loc la ÎCCJ din cauza dosarului "Mineriada"! Tarcea: "Nu suntem iubiți de cine trebuie!"
Preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, a declarat că nu există suficient spaţiu de depozitare, în contextul volumului mare de documente din dosarul Mineriadei. Ea a precizat că a semnalat instituţiilor responsabile problema, însă nu s-au găsit soluţii.
"E un dosar cu grad mare de complexitate, dar care va ridica foarte mari probleme în privinţa spaţiului de depozitare. Va ridica probleme şi în privinţa activităţii de judecată. Multe fapte, multe părţi vatămate, mulţi inculpaţi, multi martori, va lua mult timp completului. Nu avem suficient spaţiu, nici pentru depozitare, nici pentru repartizarea judecătorului şi personalului auxiliar în sălile de judecată", a declarat Cristina Tarcea, după ce la instanţa supremă a ajuns dosarul Mineriadei, potrivit Mediafax.
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie susţine că de zece ani conducerea instituţiei cere un nou sediu, însă fără rezultat.
"De când am preluat mandatul, nu numai că am fost în audienţă la primul ministru şi la primarul general, dar am trimis şi adrese legate de aceste probleme, inclusiv de securitatea muncii. (...) Nu ştiu de ce nu s-au găsit soluţii, probabil nu suntem iubiţi de cine trebuie. (..) Aceste lucruri ar trebui realizate şi de alte autorităţi. Justiţia nu este un SRL, statul ar trebui să facă tot ce e posibil ca actul de justitie să se desfăşoare în condiţii decente", a mai spus Tarcea