Nu mai amâna. Uite cât de des ar trebui să mergi la ofalmolog
Ochiul este un organ a cărui principală funcție este cea de a detecta lumina. Fiind un organ atât de important, necesită o atenție pe măsură. Într-un interviu acordat în EXCLUSIVITATE pentru realitatea.net, medicul Ovidiu Coravu de la Spitalul Militar ne-a oferit câteva sfaturi extrem de esențiale pentru sănătatea ochiului.
Ochiul se compune dintr-un sistem sensibil la schimbările de lumină, capabil să le transforme în impulsuri nervoase. Pornind de la această premisă, știm că soarele puternic poate afecta ochii. Machiajul este un alt factor care poate influența negativ vederea, motiv pentru care vizitele la oftalmolog ar trebui să fie regulate.
"Primul consult oftalmologic se face în copilărie. La vârsta de 3 ani, sau cel târziu înainte de a începe școala, (5-6 ani) copilul trebuie să facă un control oftalmologic. Pentru a putea depista și corecta la timp posibile deficiențe de vedere. Ulterior, se recomandă la fiecare 2 ani câte un control, până în jurul vârstei de 14-15 ani.
În ceea ce-i privește pe cei cu o vedere normală, contolul oftalmologic se recomandă în momentul în care apar primele deficiențe de vedere, sau modificări funcționale ale ochiului. Cum ar fi senzația de corp străin, lacrimare abundentă, fotofobie (intoleranță la lumină puternică), durere vie, senzație de prurit (mâncărime), arsură, usturime, ochii roșu, secreții sau orice altă simptomatologie anormală.
Este indicat ca cei care suferă de patologii care în dinamica lor pot influența negativ vederea, să facă periodic controale, la intervalul recomadat de medicul curant.
Aceste patologii pot fi: diabetul zaharat, boli cardiovasculare (hipertensiunea arterială, arterioscleroza), folisirea prelungită a anticoncepționalelor orale, artrita reumatoidă, lupusul eritematosistemic, psoriazisul, infecțiile cu varicelă, rubeolă sau herpes și multe altele", a declarat medicul oftalmolog Ovidiu Coravu.
Cat de tare afecteaza machiajul zilnic al ochilor( farduri+rimel) santatea lor?
"Plecând de la preimisa initială, că machiajele pot fi mai greu suportate de unele persoane, singura recomandare pe care o pot face la acest subiect este ca in momentul în care femeia, sau bărbatul apare un discomfort ocular, să nu mai folosescă machiaj și să se prezinte imediat la medic", mai transmite Ovidiu Coravu.