MENIU

Nu confunda cancerul ovarian cu balonarea sau durerile abdominale!

Un sfert de milion de femei sunt diagnosticate anual în lume cu cancer ovarian și doar 45% înving boala în următorii 5 ani. Depistat în stadiu incipient, localizat, acest tip de cancer are o rată de supraviețuire la 5 ani de 93%, dar numai aproximativ 15% din cazuri sunt depistate devreme. Unul dintre motivele diagnosticării târzii îl reprezintă simptomele înșelătoare.

Simptomele bolii
Simptomele cancerului ovarian sunt adesea confundate cu boli mai puțin serioase, cum ar fi problemele gastrointestinale.
Simptomele includ:
• creșterea circumferinței abdominale / balonare persistentă, de lungă durată, nu tranzitorie
• senzația de sațietate precoce
• dureri în abdomen
• necesitate frecventă de a urina
„Mergeți la medicul de familie dacă manifestati aceste simptome de mai mult de trei săptămâni. De asemenea, dacă aveți în familie pe cineva care a suferit de cancer ovarian, spuneți-i asta medicului.” spune dl. Cezar Irimia, presedintele FABC.
Factori de risc:
1. Vârsta: Majoritatea cazurilor de cancer ovarian sunt diagnosticate în jurul vârstei de 55 de ani, când apare menopauza.
2. Istoric familial: Riscul de a face cancer ovarian este mai mare la femeile care au în familie (si din partea tatălui, și din partea mamei) două sau mai multe rude care au avut cancer ovarian, de sân, de colon sau de uter.
3. Ereditate: Mutațiile genelor BRCA 1 si 2 cresc riscul apariției acestui tip de cancer.
4. Alți factori: Femeile obeze, care nu au avut copii, nu au luat niciodată pilule contraceptive, cărora le-a venit menstruația mai devreme de 12 ani sau care au intrat la menopauză la o vârstă avansată au șanse mai mari de a face cancer ovarian.

Cancerul ovarian în cifre:
– 238.719 femei sunt diagnisticate anual în lume (globocan.iarc.fr)
– 151.917 femei mor în lume în fiecare an din cauza cancerului ovarian (globocan.iarc.fr)
– rata de supraviețuire la 5 ani este de 45%; este foarte mică, dacă o comparăm, de pildă, cu rata de supraviețuire la cancerul de sân, care este de 89% (ovariancancerday.org)
– dacă este localizat, în stadii incipiente, rata de supraviețuire la 5 ani e de 93%. Cu toate astea, doar 15% din cazuri sunt diagnosticate în acest stadiu (ovariancancerday.org)
– în Romania, sunt diagnosticate 1850 cazuri noi anual și 1020 femei mor în fiecare an din cauza cancerului ovarian (globocan.iarc.fr)

5 lucuri de știut:
1. Toate femeile pot face cancer ovarian.
2. Dacă știi simptomele și mergi la medic îți poți salva viața.
3. Diagnosticarea în stadii incipiente ale bolii crește enorm șansele de supraviețuire.
4. Cancerul ovarian este diagnosticat adesea în stadii avansate.
5. Multe femei cred în mod greșit că testul Babeș-Papanicolau depistează cancerul ovarian. Acesta depistează cancerul de col uterin.

Sursa: doctorulzilei.ro

Mai multe articole despre:
cancer cancer ovarian