MENIU

Nu ai aer condiționat? Iată cum te poți odihni în nopțile caniculare

Foto arhivă Profimedia

Pentru cei care nu au un aparat de aer condiționat, nopțile caniculare sunt unele dintre cele mai dificile. Tocmai de aceea am pregătit câteva sfaturi care te vor ajuta să dormi mai bine pe caniculă. 

Nopțile caniculare pot deveni mai ușor de suportat dacă apelezi la sfaturile oferite de James Wilson în "The Sleep Geek". Iată care sunt acestea:

Când soarele ajunge la fereastră, trage jaluzelele, perdelele și draperiile pentru a împiedica razele să pătrundă în încăpere. Făcând acest lucru vei evita supraîncălzirea încăperii în timpul zilei, ceea ce va duce la camere mai răcoroase în timpul nopții.

Aerisește casa foarte bine dimineața devreme și seara după apus, când temperaturile scad. Lasă toate ferestrele deschise pentru a te asigura că aerul circulă în voie. Camera trebuie să fie bine oxigenată pentru a te putea odihni.

Dacă nu dormi singur în pat, asigură-te că există două cearșafuri sau pături cu care să vă înveliți.

Înainte de culcare, fă un duș călduț, care să te ajute să te răcorești înainte de a te băga la somn. Atenție, dușul trebuie să fie ușor răcoritor, nu rece, deoarece dacă apa este prea rece riști să-ți treacă senzația de somn.

 

Greșeala pe care să NU o faci pe caniculă

 

Există și câteva lucruri de care trebuie să ne ferim, susține James Wilson, deoarece pe lângă faptul că sunt nesănătoase, nu sunt deloc utile.

"In fiecare an văd o multitudine de sfaturi despre cum să pui diverse obiecte în congelator - plapuma, lenjeria de pat, perna sau o pungă de orez pe care să o pui în pat cu tine. Această abordare nu funcționează din două motive. În primul rând, frigul extrem vă va trezi, vă va pune corpul în șoc, vă va împiedica să vă relaxați, ceea ce înseamnă că nu veți fi în starea potrivită pentru somn, iar în al doilea rând, va lăsa o mare mizerie în patul dumneavoastră, ceea ce nu este deloc plăcut.", povestește James Wilson.

Mai multe articole despre:
aer conditionar nopti caniculare