MENIU

Schimbare letală! Nu îți plătești taxele la Fisc, rămâi fără bunurile proprii

Una dintre cele mai importante schimbări fiscală adoptate miercuri de Guvern se referă la persoanele fizice care au profesii liberale. Acestea ar putea răspunde de acum cu bunurile în cazul în care nu îşi plătesc taxele la stat.

În cazul radierii unei persoane fizice autorizate (PFA) care avea datorii fiscale, acestea vor fi preluate automat de persoana fizică ce lucra ca PFA, astfel încât să poată fi recuperate, reiese din textul Ordonanței prin care se modifică codul de procedură fiscală.

Practic, măsura este dorită în condițiile în care instanțele judecătorești anulează de obicei actele de executare silită pe care Fiscul le emite acum în asemenea cazuri.

Astfel, românii vor prelua automat datoriile fiscale neplătite ca PFA. În momentul de față, Codul de procedură fiscală nu conține o asemenea prevedere, iar autoritățile au punctat că, în cazurile de acest fel, instanțele au obiceiul să anuleze actele de executare silită emise de Fisc. Cu alte cuvinte, datoriile PFA-urilor radiate nu prea pot fi recuperate ulterior de la persoanele fizice care au lucrat sub această formă de organizare.

Noua reglementare arată ce se va întâmpla cu datoriile fiscale neplătite în cazul PFA-urilor radiate. Concret, sumele rămase de plătit statului vor fi preluate automat de persoana fizică ce lucrase anterior ca PFA.

„În cazul în care obligația fiscală nu a fost îndeplinită de debitor, debitori devin, în condițiile legii, următoarele persoane: (...) persoana fizică pentru obligațiile bugetare datorate, potrivit legii, din activitățile economice desfășurate de aceasta în mod independent sau profesii libere, precum și din asocieri și alte entități fără personalitate juridică, în cazul în care aceștia au fost radiați din registrele în care au fost înregistrați potrivit legii", prevede documentul devenit lege și care va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

„Astfel, în practica organelor fiscale s-a constatat că instanțele judecătorești au anulat actele de executare emise pe numele persoanelor fizice pentru obligațiile fiscale datorate de aceasta, ca urmare a desfășurării de activități economice în mod independent sau profesii libere, precum și din asocieri și alte entități fără personalitate juridică", scrie în nota de fundamentare care a stat la baza proiectului de ordonanță.

Val uriaş de modificări fiscale, începând cu data de 3 septembrie

Guvernul Mihai Tudose a adoptat pe repede-înainte o Ordonanţă de Urgenţă care aduce nenumărate modificări la codul de procedură fiscală, la doar câteva zile după lansarea în dezbatere publică. Motivul? Executivul s-a grăbit să-l adopte chiar în ultima zi a vacanței parlamentare.

Proiectul de ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală a fost publicat joia trecută în dezbatere publică și miercuri a primit deja votul favorabil al Executivului.

Pentru a se aplica, acesta mai are nevoie doar de publicarea în Monitorul Oficial, ceea ce se va întâmpla în zilele următoare.

Între timp, în Monitorul Oficial de joi, 31 august, a fost publicată OG nr. 25/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în care apar modificări fiscale valabile cu data de 3 septembrie.  

- Modificări privind scutirea la plată pentru asigurările sociale aferente primelor de asigurare sau pentru abonamentele medicale.

Vor intra în vigoare începând cu data de 3 septembrie 2017. Primele de asigurare de sănătate privată, abonamentele medicale private sunt scutite de impozit, într-un plafon anual de 400 euro/persoană. Scutirea se acordă și când acestea sunt decontate de către angajator.

Noutatea introdusă de prezenta ordonanță constă în faptul că s-a reglementat scutirea și de la plata contribuțiilor de asigurări sociale obligatorii, potrivit consultantului fiscal Adrian Bența.

- Modificări fiscale din domeniul impozitului pe profit, impozitului pe venitul din activități independente, impozitului pe reprezentanțe, astfel:

• cheltuielile reprezentând valoarea creanțelor înstrăinate sunt deductibile limitat într-un procent de 30% din valoarea creanțelor înstrăinate, la calculul impozitului pe profit;
• veniturile din activități independente, cu excepția drepturilor de autor, desfășurate în România, sunt considerate a fi realizate în România, indiferent dacă sunt încasate din străinătate sau din România;
• contribuabilii ce realizează venituri din alte surse pentru care impozitarea nu se realizează la sursă, vor depune declarație anuală de impozit pe venit, până pe data de 25 mai a anului următor;
• impozitul pe reprezentanță pentru un an fiscal este stabilit în lei, la suma de 18.000 lei/an. Acesta trebuie achitat la bugetul de stat până în ultima zi a lunii februarie pentru anul fiscal aferent. Dacă se înființează o reprezentanță în cursul exercițiului, aceasta are obligația să se înregistreze fiscal în maxim 30 de zile, dată până la care trebuie plătit impozitul. Toate acestea vor intra în vigoare cu data de 01 ianuarie 2018.

- Guvernul a decis și modificarea regulilor de procedură fiscală. Flexibilizarea eșalonării la plată, amânarea executării silite când datornicii anunță că urmează să depună o scrisoare de garanție și schimbarea unor reguli de control fiscal sunt doar câteva dintre noutăți, potrivit avocatnet.ro.

Concret, printre cele mai semnificative propuneri ale autorităților se numără următoarele:

  • schimbări majore la verificarea firmelor și persoanelor fizice;
  • noutăți la executarea silită a datoriilor fiscale;
  • flexibilizarea regulilor aplicabile în domeniul eșalonării la plată;
  • introducerea posibilității garantării obligațiilor fiscale cu scrisoare de garanție emisă de IFN-uri;
  • introducerea posibilității temporare a suspendării sau neînceperii executării silite, atunci când debitorul notifică organul fiscal despre intenția depunerii unei scrisori de garanție/polițe de asigurare de garanție;
  • preluarea automată de către români a datoriilor fiscale neplătite ca PFA;
  • introducerea unei noi modalități de comunicare a actelor administrativ-fiscale;
  • introducerea posibilității de a efectua plata creanțelor fiscale într-un cont unic;
  • reducerea duratei inspecției fiscale prin crearea posibilității organului fiscal de a selecta, pentru efectuarea inspecției, perioadele fiscale care prezintă risc fiscal;
  • introducerea posibilității organelor fiscale de a organiza licitații prin mijloace electronice, pentru eficientizarea valorificării bunurilor sechestrate;
  • simplificarea procedurii de verificare a situației fiscale personale;
  • suspendarea executării actului administrativ-fiscal prin care s-au stabilit obligații fiscale principale are efect şi asupra actului administrativ prin care s-au individualizat obligațiile accesorii;
  • interdicția instituirii măsurilor asigurătorii la debitorii aflați în insolvență.
Mai multe articole despre:
taxe Fisc codul de procedura fiscala