Noul vicepreşedinte al CSM, suspiciuni de plagiat la doctorat
Procurorul Codruț Olaru, ales săptămâna trecută vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii, este acuzat că întreaga sa teză de doctorat, "Particularitățile criminalității organizate în România", este plagiată.
Potrivit jurnalistei Emilia Şercan, cea care lansează această acuzaţie, "niciun rând din cele aproape 250 de pagini ale tezei nu îi aparține procurorului Olaru: întreg conținutul este copiat din diverși autori români sau din surse online”.
Coordonator de doctorat i-a fost actualul ministru al Justiției, Tudorel Toader, care la vremea respectivă (2013) era decanul Facultății de Drept de la Universitatea din Iaşi și judecător al Curții Constituționale a României (CCR).