MENIU

Valer Dorneanu este noul preşedinte al Curţii Constituţionale

Judecătorii CCR s-au reunit într-o şedinţă de plen în care Valer Dorneanu a fost ales noul preşedinte al forului, pentru un mandat de 3 ani.  Anterior, cei trei noi judecători numiţi la Curtea Constituţională, Livia Stanciu, Marian Enache şi Attila Varga, au depus miercuri, 13 iulie, jurământul la Palatul Cotroceni, plenul CCR urmând să fie compus din patru judecători susţinuţi de PSD, doi susţinuţi de PNL şi doi numiţi de fostul preşedinte Traian Băsescu, preşedintele Klaus Iohannis fiind la prima desemnare, cea a Liviei Stanciu.

UPDATE 14.05  Valer Dorneanu a fost ales noul preşedinte al CCR.

"Am fost ales cu majoritate de voturi ca președinte al Curții Constituționale. Cred că ai mei colegi au avut în vedere experiența mea, calmul meu, spiritul meu conciliant și faptul că vom reuși împreună să ducem prestigiul acestei instituții, care este un pilon al statului de drept, mai departe, făcând tot ceea ce trebuie prin utilizarea experienței noastre de peste 25 de ani deja și prin aducerea unui suflu nou, prin contribuția celor nou-veniți. Am convenit să formăm o echipă", a declarat Valer Dorneanu, scrie Agerpres.

Dorneanu a spus că se așteaptă ca CCR să aibă o cooperare bună cu celelalte instituții ale statului.

"Așteptăm să cooperăm foarte bine cu celelalte instituții ale statului, așteptăm de la ele să nu mai transforme Curtea Constituțională în acel loc în care să trimită toate neînțelegerile și toate conflictele care există în plan politic", a afirmat Dorneanu.

El nu a dorit să spună dacă a avut un contracandidat, subliniind că voturile au fost "strict personale, profesionale și umane".

Alegerile pentru șefia CCR s-au desfășurat cu ușile închise, în noua componență, după ce Livia Stanciu, Attila Varga și Marian Enache au depus jurământul la Palatul Cotroceni.


UPDATE 12:25 Plenul Curţii Constituţionale se reuneşte miercuri, la ora 14.00, pentru prima dată după reînnoirea CCR cu trei judecători, urmând să fie ales, prin vot, noul preşedinte al forului. Trei judecători s-au înscris în această cursă: Valer Dorneanu, Livia Stanciu și Daniel Morar.

UPDATE 11:02 Cei trei judecători numiţi la CCR, Livia Stanciu, Marian Enache şi Attila Varga, se află la Palatul Cotroceni, unde depun jurământul.

Președintele Klaus Iohannis i-a îndemnat miercuri pe judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) să aibă permanent standarde cât mai înalte de profesionalism și independență.

"Urez succes în activitate judecătorilor care au depus jurământul astăzi. Vă doresc tuturor să contribuiți la conturarea CCR ca un pol de stabilitate în arhitectura constituțională a statului, inclusiv prin jurisprudență clară, coerentă și predictibilă. Vă îndemn să aveți permanent standarde cât mai înalte de profesionalism și independență și am toată convingerea că veți onora cu demnitate magistratura care vă este încredințată", a afirmat șeful statului la ceremonia de învestitură a celor trei noi judecători ai CCR — Livia Stanciu, Attila Varga și Marian Enache.

Actualul preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătoarea Livia Stanciu, propusă de şeful statului, Klaus Iohannis, preia mandatul de judecător al Curţii în aceeaşi zi în care intră în vigoare şi decretul de pensionare din magistratură, semnat de preşedinte pe 23 iunie.

Marian Enache este fost parlamentar UNPR şi a fost numit în funcţia de judecător CCR de către Senat, cu susţinerea PSD. Attila Varga este propunerea Camerei Deputaţilor, prin grupul UDMR, fiind, la rândul său, susţinut de către PSD.

Cei trei preiau mandatele lui Augustin Zegrean (numit de Traian Băsescu), Tudorel Toader (susţinut de PNL) şi Valentin Puskas (susţinut de UDMR), relatează News.ro.

În urma acestei reîmprospătări a Curţii Constituţionale, vor fi patru judecători susţinuţi de PSD (Marian Enache, Attila Varga, Valer Dorneanu şi Simona Maya Teodorescu), doi desemnaţi de Parlament la propunerea PNL susţinuţi de PNL ( Mona Pivniceru şi Ştefan Minea - acesta din urmă fiind numit cu susţinerea fostului PDL), doi judecători numiţi de fostul preşedinte Traian Băsescu (Daniel Morar şi Petre Lăzăroiu) şi unul, Livia Stanciu, desemnat de actualul preşedinte, Klaus Iohannis.

După depunerea jurământului, judecătorii CCR se vor reuni într-o şedinţă de plen pentru a-şi alege noul preşedinte. De la expirarea mandatului de preşedinte al lui Augustin Zegrean, în luna iunie, Curtea a fost condusă interimar de către Valer Dorneanu. Fostul parlamentar PSD are şi cele mai mari şanse să fie ales preşedinte deplin, potrivit unor surse politice. Şedinţa de plen a CCR va avea loc fie miercuri, după ceremonia de la Palatul Cotroceni, fie joi.