MENIU

Noul ministrul Sănătăţii vizitează pacienţii răniţi în Colectiv: "Sunt foarte impresionat"

Noul ministrul Sănătăţii vizitează pacienţii răniţi în Colectiv: "Sunt foarte impresionat"

Noul ministrul Sănătăţii, Andrei Patriciu Achimaş-Cadariu, desfăşoară, în prima zi de mandat, o vizită în trei spitale unde sunt internaţi răniţi din incendiul de la Colectiv, spunând că el, ca chirurg, este foarte impresionat de modul în care sunt trataţi aceşti pacienţi.

După o şedinţă de aproape patru ore cu angajaţii din minister, Achimaş-Cadariu a plecat împreună cu secretarul de stat Dorel Săndesc într-o primă vizită în trei dintre spitalele unde mai sunt răniţi din incendiul din clubul Colectiv.

"Am fost la Spitalul Floreasca, vom merge la Arşi şi la Universitar. Am vrut să vorbesc cu răniţii, cu familiile acestora şi cu personalul medical. Venind din chiurgie, sunt foarte impresionat de modul în care sunt trataţi aceşti pacienţi, la cele mai înalte standarde", a precizat ministrul Sănătăţii, citat de Mediafax.

Ministrul Achimaş-Cadariu a spus că are în plan să vadă şi răniţii din celelalte spitale, dar în zilele următoare.

În spitalele din Bucureşti mai sunt internaţi, miercuri, 49 de persoane rănite în incendiul din Colectiv, opt dintre ele în stare critică şi patru în stare gravă.

Pacienţii în stare critică sunt internaţi la Spitalul de Arşi - unul, Elias - unul, Institutul "C.C. Iliescu" - unul, Spitalul "Sf. Ioan" - doi şi Floreasca - trei. La spitalul "Grigore Alexandrescu" mai sunt patru copii în stare gravă.

Un număr de 30 de pacienţi au fost trasferaţi la spitale din şapte ţări, iar 56 au decedat.