NOUL COD PENAL. REVOLTĂTOR: PEDEAPSĂ mai blândă pentru UCIGAŞUL UNUI COPIL
NOUL COD PENAL. Pedeapsa ucigaşului fetiţiei LARISA CHELARU, de 20 de ani de închisoare, a fost înlocuită de Tribunalul Iaşi, sâmbătă, la intrarea în vigoare a NOULUI COD PENAL, cu 15 ani de internare într-un centru de detenţie.
NOUL COD PENAL. ROBERT CIOBANU, care avea 17 ani la momentul condamnării pentru uciderea fetiţei în vârstă de 8 ani, a fost condamnat definitiv, în 2006, la 20 de ani de închisoare.
Sâmbătă, când au intrat în vigoare NOILE CODURI, Tribunalul Iaşi i-a înlocuit această pedeapsă, Ciobanu beneficiind astfel de legea penală mai favorabilă.
"În temeiul dispoziţiilor art. 21 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, rectificată şi cu modificările ulterioare, înlocuieşte pedeapsa executabilă de 20 de ani închisoare aplicată numitului Ciobanu Robert Constantin, în prezent aflat în Penitenciarul Iaşi, prin sentinţa penală nr.489 din 25.07.2006, pronunţată de Tribunalul Iaşi, menţinută prin decizia penală nr.66/MF/19.10.2006 a Curţii de Apel Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.7270 din data de 14.12.2006 a ICCJ - Secţia Penală cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie prev. de art. 125 din legea nr. 286/2009 pe o durată de 15 ani. În temeiul dispoziţiilor art. 21 aliniatul 4 din Legea nr.187/2012 din durata de 15 ani a măsurii educative a internării într-un centru de detenţie scade durata pedepsei executate anterior de numitul Ciobanu Robert Constantin de la 29.12.2005 la zi", se arată în minuta deciziei luate de magistraţii ieşeni.
Un alt beneficiar al legii mai favorabile aplicate deţinuţilor este Lucian Hoară, care şi-a ucis prietena în vârstă de 15 ani. Supranumit "criminalul emo", acesta a fost trimis în închisoare pentru 9 ani în iulie 2008. A ispăşit 6 ani, iar restul îi va petrece într-un centru de detenţie, cu rol educativ, au decis judecătorii hunedoreni.
NOUL COD PENAL. MAREA EVADARE cu acte în regulă. PESTE 100 de DEŢINUŢI au fost ELIBERAŢI
NOUL COD PENAL. Conform NOULUI COD PENAL, intrat în vigoare sâmbătă, faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate. O măsură educativă privativă de libertate se poate lua în următoarele cazuri: dacă minorul a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat; atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.
Măsura internării într-un centru de detenţie constă în internarea minorului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază şi supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socială, precum şi programe de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale. Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 ani, afară de cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă, când internarea se ia pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani.
ROBERT CIOBANU a fost trimis în judecată pentru omor deosebit de grav prin cruzime, viol şi perversiuni sexuale.
În timpul anchetei, tânărul a recunoscut că în 18 octombrie 2005 a chemat-o pe fetiţă la el în apartament, cu intenţia de a o viola, dar nu a reuşit acest lucru şi a ucis-o. Cu mâna stângă, el i-ar fi pus o pernă pe faţă, iar cu mâna dreaptă ar fi sugrumat-o. După două minute, tânărul a plecat la subsolul blocului şi, când s-a întors, a găsit-o la uşă pe fetiţă, astfel că ar fi repetat procedeul, ucigând-o.
Corpul fetiţei a fost descoperit două luni mai târziu, în lada de gunoi de lângă blocul lui Ciobanu, din cartierul Lunca Cetăţuii din judeţul Iaşi.
În iulie 2006, tatăl victimei s-a sinucis în vestiarul unei hale a fabricii la care lucra.