NOUL COD PENAL. MAREA EVADARE cu acte în regulă. PESTE 100 de DEŢINUŢI au fost ELIBERAŢI
NOUL COD PENAL. S-a dat startul eliberărilor din penitenciare! Peste 100 de deţinuţi au ieşit din închisoare în prima zi de la intrarea în vigoare a NOULUI COD PENAL. Alţi aproape 200 de minori vor fi mutaţi din puşcării în centre de detenţie. E însă abia începutul pentru că, odată cu intrarea în vigoare a NOULUI COD PENAL, astfel de cereri de eliberare vor fi înaintate de deţinuţi din întreaga ţară. Sâmbătă, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a făcut vizite neaşteptate reprezentanţilor de la instanţele bucureştene.
NOUL COD PENAL. Primul care s-a bucurat de intrarea în vigoare a NOULUI COD PENAL a fost un minor pentru care instanta a decis sa fie scos din penitenciar si sa i se aplice o pedeapsa ceva mai blanda, mai exact o masura educativa.
NOUL COD PENAL. Zeci de alte cereri ale deţinuţilor au ajuns pe masa unui judecător de cameră preliminară, încă de dimineaţă. Până luni, susţine judecătorul Cristi Danileţ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, 200 de persoane ar putea părăsi detenţia.
"De o lună de zile colegii mei lucrează în niste comisii speciale la nivelul penitenciarelor pentru a vedea câte persoane vor beneficia de legea nouă mai favorabilă, cifrele noastre au ajuns la numarul de maxim 200. Este vorba despre infractorii în general de drept comun, care au executat o parte din pedeapsă şi noua lege le este mai favorabilă", a spus Danileţ.
Cifrele comunicate oficial de Administraţia Penitenciarelor arată o altă situaţie.
În jur de 400 de deţinuţi ar putea părăsi închisorile din ţara noastră odată cu intrarea în vigoare a Codului penal. La această concluzie au ajuns comisiile care s-au format la nivelul penitenciarelor după ce au analizat aproximativ 31 de mii de dosare.
NOUL COD PENAL. Încă de anul trecut, din 30 octombrie, la toate penitenciarele din ţară s-au format comisii mixte, din care fac parte judecători, procurori şi personal administrativ. Ele au evaluat situaţia tuturor persoanelor aflate în penitenciar pentru a vedea care ar putea beneficia de noile reglementări penale.