MENIU

NOUL COD FISCAL. Ce surprize îi așteaptă pe români în materie de TAXE

<p>Taxe</p>

Noul Cod Fiscal şi cel de Procedură Fiscală vor fi terminate la 15 februarie şi avizate de Guvern în martie, spune premierul Victor Ponta.

Textul propunerii privind noul Cod Fiscal şi Cod de Procedură Fiscală va fi finalizat de Guvern până la 15 februarie, după care va fi prezentat din nou în dezbatere publică şi transmis Parlamentului la 15 martie, spre dezbatere şi adoptare, a anunţat premierul Victor Ponta, informează Mediafax.

"Dacă reuşim să dezbatem şi să adoptăm în prima sesiune, până în 30 iunie, am avea pentru prima dată un Cod Fiscal şi Cod de Procedură Fiscală în primul rând prin dezbateri cât mai detaliate, prin consens politic", a spus Ponta, arătând că documentele vor fi discutate în Parlament până când va exista un consens politic majoritate-minoritate asupra lor, intenţia fiind însă ca noile coduri să fie aplicate de la începutul anului viitor.

Premierul nu a vrut să dea informații suplimentare despre "surprizele" care îi așteaptă pe români în privința taxelor și impozitelor. Presa a speculat în urmă cu câteva luni despre posibilitatea creșterii taxelor pe proprietate și a taxelor locale.

Victor Ponta a asigurat că nivelul cotei unice de impozitare de 16% nu va fi modificat în 2015 şi 2016. Întrebat de presă ce se va întâmpla însă dacă Parlamentul decide altceva, Ponta a răspuns că el poate vorbi despre ce anume va face Guvernul, care nu intenţionează să modifice această taxă şi nici să introducă noi impozite.

Întrebat şi dacă în noul Cod Fiscal va fi schimbată politica de impozitare, având în vedere semnalele conform cărora munca este impozitată prea mult, premierul a spus doar că Finanţele trebuie să finalizeze proiectul.

Mai multe articole despre:
noul cod fiscal cod de procedură fiscală