MENIU

Noul album Pink Floyd, după o pauză de 20 de ani, va fi lansat pe 10 noiembrie

Noul album Pink Floyd, după o pauză de 20 de ani, va fi lansat pe 10 noiembrie

"The Endless River", primul album de studio al trupei britanice Pink Floyd după o pauză de 20 de ani, va fi lansat pe 10 noiembrie, au anunţat, luni, membrii legendarului grup rock, care au prezentat, de asemenea, coperta noului disc într-o fotografie publicată pe site-ul formaţiei.

Imaginea, care prezintă un bărbat într-o barcă, fotografiat din spate, în timp ce vâsleşte pe "un râu de nori", a fost proiectată pe faţadele unor clădiri din zece oraşe din lume, inclusiv la Paris şi la Londra, potrivit unui comunicat emis de casa Parlophone. Conceptul acestei prezentări vizuale a fost opera lui Ahmed Emad Eldin, un artist digital egiptean în vârstă de 18 ani, a precizat acelaşi comunicat.

Pink Floyd a anunţat la începutul lunii iulie lansarea acestui nou album, pe care l-a descris în cuvintele următoare: "esenţial, un album de muzică instrumentală şi «ambientală», bazat pe sesiunile de înregistrări de la materialul discografic «Division Bell» în 1993/1994, cu David Gilmour, Nick Mason şi Richard Wright".

Acesta va fi primul album de studio al trupei britanice după "The Division Bell", apărut în 1994, potrivit mediafax.ro.

Mai multe articole despre:
muzică album Pink Floyd