MENIU

Noua șefă a Autorității de Audit, fostă chimistă în servicii - Soția lui Pricopie, pusă să verifice fondurile europene

Noul vicepreședinte al Autorității de Audit, adică instituția care verifică cum sunt cheltuite fondurile europene, este Camelia Pricopie, soția influentului om politic și rector Remus Pricopie.

Noua șefă este o fostă chimistă la o unitate SRI, angajată acum la BNR. Plenul reunit al Parlamentului a votat-o aproape în unanimitate, cu toate că, după cum chiar ea recunoaște, nu are experiență în domeniu. La audieri a primit chiar și aprecieri de la membrii comisiei, care i-au urat succes până să apuce să audieze alți candidați. 

Potrivit CV-ului său oficial, Camelia Pricopie a absolvit Facultatea de Chimie a Universității București, a studiat apoi la Academia de Științe Economice și la Școala Națională de Științe Politice și Administrative și este doctorandă în relații economice internaționale. 

„Obiectivele mandatului vor fi legate de întărirea programelor de responsabilitate socială având în vedere crizele din ultimul timp și sau îmbunătățirea percepției populației legate de fonduri europene prin.... aaaaa... doua componente - educație financiară și promovarea bunelor exemple”, a spus Camelia Pricopie în discursul său.

Cine este Remus Pricopie

Pensionat în urma scandalului cu Ghiță, Coldea a vrut sa se întoarcă în sistem în urma cu câțiva ani. Și-a dorit sa fie profesor la Academia de Informații care ține tot de SRI, cu sustinerea lui Pricopie, rector SNSPA, fost ministru al Educatiei, dar și un apropiat al serviciilor secrete. Pricopie a fost propus premier de PSD după preluarea sefiei de Marcel Ciolacu, dar si de Pro Romania, partidul lui Ponta. Jurnalistii au scris despre acestea ca dincolo de informațiile oficiale care-l prezinta drept rector la al 3-lea mandat la SNSPA, Pricopie e omul de casă al lui George Maior, din cuvântul căruia pare să nu iasă. Însa care e legatura lui Coldea cu Pricopie? La momentul respectiv, Coldea a dat concurs pentru conferentiar la academia de informații si a fost admis avand un dosar solid si recomandari ale unor profesori din strainatate. Explicațiile au fost date de Pricopie, membru al comisiei de concurs. Ulterior au aparut informații că Florian Coldea n-ar fi indeplinit toate conditiile pentru post. Atunci, Pricopie i-a luat apărarea lui Coldea si a mentionat ca a arunca noroi a devenit o practica în România.

La 3 luni după ce Coldea a fost înlăturat din poziția de prim adjunct al directorului SRI, Academia de Informații Mihai Viteazul a configurat un post de conferentiar universitar cu dedicatie pentru el, preciza Press one intr-o alta ancheta care dezvăluie care sunt criteriile cerute de legislatie, pe care Coldea nu le-a bifat. Între CV lui Coldea si fișa de verificare indeplinirea standardelor apar suspiciuni. Prima - activitate didactică. El trebuia să aiba cel putin 2 volume, unul sa fie obligatoriu, un curs universitar. Potrivit listei de lucrari, Coldea a publicat un singur curs universitar destinat studentilor de la academia de informatii, curs clasificat. Punctajul minim necesar era de 35 de puncte, Coldea a zis ca are 36,076.

Mai multe articole despre:
camelia pricopie sri audit