MENIU

Noua ȚINTĂ a guvernului chinez: rozătoarele care au inspirat personajul Pikachu din "Pokemon"

Guvernul chinez încearcă să extermine animalele rozătoare care ar fi fost sursa de inspiraţie pentru crearea personjului Pikachu, mascota oficială a francizei "Pokemon", în ciuda avertismentelor repetate primite din partea oamenilor de ştiinţă, informează independent.co.uk, potrivit Mediafax.

"Pika", micul animal care ar fi inspirat personajul Pikachu, trăieşte în vizuini în nord-estul Chinei, în platoul Qinghai-Tibetan, dar a fost încadrată în categoria vieţuitoarelor dăunătoare de către oficialităţi, întrucât se consideră că are un impact dăunător auspra pajiştelor.

Potrivit cercetătorilor de la Arizona State University, autorităţile locale încearcă să distrugă populaţia pika (un mamifer mic, cu membre scurte, urechi rotunjite, fără coadă şi care se aseamănă cu un iepure) încă din 1958, când programele de otrăvire au fost sancţionate pentru prima dată.

Până în 2006, aproape 360.000 de kilometri pătraţi de teren au fost trataţi cu fosfat de zinc doar în provincia Qinghai din China. Apoi, guvernul a dispus o subvenţie pentru o noua fază de otrăvire a terenului, astfel că la sfârşitul anului 2014 erau vizaţi peste 110.000 de kilometri pătraţi - acţiune ce costă în jur de 35 de milioane de dolari.

În schimb, cercetătorii spun că, de fapt, populaţia pika oferă beneficii ecosistemului şi nu face altceva decât să se mute în zone deja degradate, nicidecum să provoace degradarea. De asemenea, oamenii de ştiinţă spun că aceste rozătoare ajută la îmbunătăţirea procesului de infiltrare a apei, fiind astfel reduse şansele de inundaţii.

Pikachu este unul din caracterele fictive din gama Pokemonilor, fiind personajul principal folosit în jocuri video, anime, manga, cărţi etc. El este considerat cel mai popular Pokémon.