Noua șefă DNA, detalii despre discuția cu delegația Comisiei de la Veneția
Noul procuror-şef al DNA, Anca Jurma, a declarat, vineri, după întrevederea avută cu membrii Comisiei de la Veneţia, că discuţiile au avut un caracter tehnic şi au vizat legile de modificare a Codurilor Penale.
"A fost o întâlnire tehnică cu experţii Comisiei de la Veneţia. Am discutat despre legile de modificare a Codurilor penale, aspecte tehnice, observaţii pe care Ministerul Public deja le-a comunicat. Nu discutăm de îngrijorări. Toate observaţiile pe care procurorii le-au formulat şi le-au înaintat atât Parchetului General, cât şi CSM sunt publice. Am discutat aspecte tehnice ca între jurişti", a afirmat șefa DNA, citată de agerpres.ro.
Membrii delegaţiei Comisiei de la Veneţia au discutat, vineri, la sediul Parchetului General, cu şefii Parchetelor în legătură cu modificările aduse Codurilor Penale.
Comisia de la Veneţia, tur de forţă în România. Ce a discutat cu Iohannis, Toader, Comisia Iordache
Delegaţia Comisiei de la Veneţia efectuează joi şi vineri o vizită în România în cadrul pregătirii unei opinii privind modificările recente la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală adoptate de Parlament.
Joi au avut loc discuții cu președintele României, Klaus Iohannis, ministrul Justiției, Tudorel Toader, și Comisia Iordache.