Preşedintele Serbiei vrea autostradă de la Timişoara în Banatul sârbesc
Serbia sprijină activ poiectul autostrăzii Pancevo-Timişoara, care ar fi necesară atât celor două popoare, cât şi românilor din Banatul sârbesc, a afirmat, vineri, preşedintele sârb Aleksandar Vucic, după întâlnirea cvadrilaterală Serbia-România-Bulgaria-Grecia, găzduită de premierul Viorica Dăncilă, la Snagov.
"Vorbim despre proiecte care vor îmbunătăţi cooperarea dintre ţările noastre şi întotdeauna am considerat că România nu priveşte lucrurile ca două teritorii diferite - unul, Serbia şi unul - ţările de la Marea Neagră. Noi avem aceleaşi ţeluri comune şi consider că putem face multe lucruri minunate împreună", a afirmat Vucic, citat de Agerpres.
"Va fi mai mult decât suficient dacă vom construi această autostradă care va uni ţările noastre", a afirmat preşedintele Serbiei, care a subilinat că acest proiect ar creşte schimburile comerciale România -Serbia, care în prezent sunt de aproximativ 1,6 miliarde de euro.
Actuala distanţă rutieră dintre Timişoara şi Pancevo este de aproximativ 110 kilometri.