MENIU

Nou protest al angajaților Alro Slatina. Oamenii sunt nemulţumiţi de creşterea preţului la energie şi gaze naturale

Sursa foto: Realitatea de Olt

Aproximativ 400 de sindicalişti din cadrul Alro Slatina protestează, vineri, în faţa sediului Ministerului Energiei din Capitală, potrivit realitateadeolt.net.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de creşterea preţului la energie şi gaze naturale, care a dus inclusiv la închiderea de capacităţi de producţie şi disponibilizări, la Alro Slatina.

„Solicităm emiterea de legi coerente şi conforme cu realitatea din România, în cel mai scurt timp, care să salveze industria românească şi falimentul populaţiei”, transmit sindicaliştii.

Alro a închis mai multe secţii de la fabrica din Slatina, iar fabrica de la Tulcea a fost închisă, angajaţii fiind disponibilizaţi.

Mai multe articole despre:
protest Alro Slatina olt energie gaze naturale