Nou caz şoc la Pungeşti.Tânăr arestat după ce a intrat în casă peste o minoră şi a vrut să o violeze
Un tânăr de 20 de ani din localitatea vasluiană Pungeşti a fost arestat preventiv, joi, pentru tentativă de viol, după ce a încercat să abuzeze sexual o fată de 14 ani, peste care a intrat în locuinţă, ştiind că adolescenta era singură acasă, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, incidentul a avut loc în cursul acestei săptămâni, după ce un tânăr de 20 de ani a intrat peste o fată de 14 ani în locuinţa acesteia din Pungeşti, într-un moment în care adolescenta era singură acasă.
Astfel, el a urmărit momentul în care mama fetei a plecat să îi ducă mâncare soţului său, la o stână, şi, după ce a intrat în casă, uşa nefiind încuiată, a încercat să o abuzeze sexual pe fată.
"Minora a reuşit să se apere astfel încât tânărul de 20 de ani a renunţat la intenţia sa de a întreţine relaţii sexuale prin constrângere. Copila i-a povestit mamei sale cele întâmplate în momentul în care femeia a revenit la domiciliu, aceasta din urmă sunând la numărul de urgenţă 112, afirmând că fiica sa a fost victima unei tentative de viol", a declarat, joi, corespondentului Mediafax, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.
În urma cercetărilor desfăşurate de poliţişti, s-a constatat că reclamaţia se confirmă.
Astfel, tânărul a fost reţinut şi apoi prezentat instanţei, cu propunere de arestare preventivă.
Magistraţii Judecătoriei Vaslui au emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele tânărului, pentru tentativă de viol.